Exercitii active/Sport in aer liber

Electrizant...Simona a făcut din nou spectacol din pasiunea și determinarea ei. Îți mulțumim Simona

luni, 13 august 2018


Simona Halep (26 ani, 1 WTA) s-a impus dramatic la Montreal și i-a luat al doilea trofeu în acest an lui Sloane Stephens (25 ani, 3 WTA), după 7-6(6), 3-6, 6-4 în finala Rogers Cup. 

Două luni trecuseră de când Simona Halep și Sloane Stephens se întâlneau în finala de la Roland Garros. Un duel care s-a repetat la Montreal și care a avut aceeași câștigătoare, tot după trei seturi. Trofeul de data aceasta a venit într-un oraș în care Nadia a făcut istorie, iar Simona o continuă.

Primul set a fost mai întâi un sprint al Simonei Halep, care a dominat primele cinci game-uri cu loviturile sale lungi, cu unghiurile găsite și cu viziunea perfectă asupra jocului. A venit apoi cursa de recuperare a lui Sloane Stephens, care a pus presiune pe liderul mondial și a împins-o cât mai departe de linia de fund a terenului. Au fost schimburi lungi, soluții magice și tenis de calitate.

Românca a simțit pericolul, s-a frustrat la unele nereușite și așa a ajuns să coboare în teren Darren Cahil, când scorul era 4-3. “Arăți grozav! Nu te învinovăți la fiecare greșeală. Ai avantaj. Lasă, negativismul”, i-a transmis printre altele australianul. Lupta pe contre a continuat și în următoarele secvențe ale partidei, iar primul prag al dramatismului a fost atins atunci când liderul mondial a servit pentru închiderea setului, la 5-4, dar și-a cedat serviciul rapid și furios cu 15-40. Pe măsură ce deznodâmântul își anunța apropierea, intensitatea jocului urca din ce în ce mai mult, ajungând la un nivel care împiedica o respirație normală.

Întrebarea de pe Twitter

După o oră și 49 de minute, Simona și Sloane o luau de la capăt. Un singur set de câștigat pentru un trofeu prețios. Românca a avut din nou un start mai bun, s-a distanțat la 2-0. Stephens a revenit și a egalat. Patru game-uri în care au fost din nou schimburi lungi, dar și monologuri de ambele părți. “Cea mai bună finală din 2018??? Nivel nebun! #SimoSloane”, scria pe Twitter franțuzoaica Alize Cornet. Timp în care Simona reușea să facă din nou break și să se ducă la 4-2. Americanca s-a afundat și mai mult în mlaștina greșelilor, forțată de adversara sa. S-a făcut 5-2, iar românii din tribune strângeau pumnii. Dorințele lor nu au fost ascultate și liderul mondial nu a reușit să închidă meciul.

Avea să o facă două game-uri mai târziu cu 7-6 (6), 3-6, 6-4, după un maraton de 2 ore și 42 de minute. Totul s-a încheiat cu liderul mondial în genunchi, dar cu zâmbetul pe buze. E din nou regină la Montreal.

Halep și-a asigurat un cec în valoare de 519.480 de dolari și 900 de puncte în clasament. 

Ceremonia de premiere a fost una inedită. Simona a tresărit, speriată ușor, în momentul declanșării ploii de confetti, le-a cerut apoi scuze celor din staff-ul ei, spunând că “azi am fost un pic nebună pe teren”, iar la final a taxat comportamentul unor fani români din tribune. 

Simona a fost deranjată de incidentul din primul set, când un suporter a strigat mesajul injurios: “M**e PSD!”. 

“E onoare să vorbesc din nou, pe această scenă, din postura de câștigătoare. Simt că am avut o săptămână excelentă, chiar dacă am venit după o pauză lungă. Îi mulțumesc lui Sloane. De fiecare dată mă face să joc mai bine. Mereu e un meci disputat între noi. Sper să ne întâlnim de multe ori.

Îmi cer scuze celor din staff. Am fost puțin nebună pe teren, în finală, dar sper să mai trăim astfel de momente. Multe astfel de momente. Vreau să le mulțumesc tuturor de aici, din Canada. Totul a fost organizat ca la carte, iar fanii m-au făcut să mă simt ca acasă. Le mulțumesc și celor care s-au uitat la mine de acasă, știu că uneori a fost nevoie să se trezească târziu în noapte ca să mă vadă”, a declarat Halep.

“Am un mesaj de adresat și în română, fanilor din tribune. Le mulțumesc pentru susținere, dar unii s-au comportat astăzi altfel. Vreau să le spun două cuvinte. Vă rog, data viitoare când veniți pe un teren de tenis, să respectați această încăpere. E mult prea deosebită pentru astfel de lucruri“, a adăugat liderul WTA.


Comentarii